Home » Istorie » Kim Jong-il, al doilea lider suprem al Coreei de Nord. „Sunt obiectul criticilor din întreaga lume. Dar, din moment ce se discută despre mine, înseamnă că sunt pe drumul cel bun”

Kim Jong-il, al doilea lider suprem al Coreei de Nord. „Sunt obiectul criticilor din întreaga lume. Dar, din moment ce se discută despre mine, înseamnă că sunt pe drumul cel bun”

Publicat: 03.03.2024

Kim Jong-il a fost liderul suprem al Coreei de Nord, din 1994 până la moartea sa în dimineața zilei de 17 decembrie 2011, atunci când a suferit un atac de cord în timp ce călătorea cu trenul spre o zonă din afara orașului Pyongyang. După deces, a fost succedat de fiul său Kim Jong Un.

Kim Jong-il s-a născut la 16 februarie 1941, la Vyatskoye, în Uniunea Sovietică (în prezent Rusia), și a fost fiul lui Kim Il Sung, fondatorul și primul lider al Coreei de Nord. În timpul guvernării lui Kim Jong-il, Coreea de Nord a fost responsabilă de represiune și de numeroase încălcări ale drepturilor omului, atât pe plan intern cât și internațional. Regimul său a fost cunoscut, printre multe altele, pentru controlul strict asupra fluxului de informații, libertatea de exprimare limitată și supravegherea pe scară largă.

A cultivat un cult al personalității în jurul său, la fel ca tatăl său, Kim Il-Sung (1912 – 1994), fiind adesea prezentat și promovat în propria țară ca un lider infailibil, fiind numit „Liderul cel iubit” al națiunii, imaginea lui, de asemenea, fiind afișată în mod proeminent pe tot teritoriul Coreei de Nord. Mai mult, ziua de naștere a lui Kim Jong-il , 16 februarie, a devenit sărbătoare națională cunoscută sub numele de „Ziua stelei strălucitoare”, sărbătorită prin diverse evenimente și activități pe întreg teritoriul Coreei de Nord, de la mitinguri în masă, ceremonii grandioase, spectacole, parade militare, expoziții și până la focuri de artificii.

Coreea de Nord s-a confruntat cu numeroase sancțiuni

În această zi, 16 februarie, nord-coreenii îi aduc un omagiu lui Kim Jong-il, vizitând statuile și monumentele dedicate lui, participă la evenimente culturale care evidențiază realizările și contribuțiile sale la națiune, mesajul care se dorește a fi transmit și împământenit în mentalitatea nord coreenilor fiind acela al întăririi loialității și devotamentului față de dinastia Kim și de unitate națională în rândul cetățenilor.

Politica externă a lui Kim Jong-il a fost caracterizată de izolaționism și de o poziție de confruntare față de comunitatea internațională. Coreea de Nord s-a confruntat cu numeroase sancțiuni și presiuni diplomatice din cauza programului său de arme nucleare. Cu toate acestea, Kim Jong-il s-a angajat uneori și în negocieri diplomatice, în special în timpul Discuțiilor Grupului celor Șase puteri mondiale (membrii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, plus Germania) care vizau rezolvarea problemei nucleare din Peninsula Coreeană. Acest pas a fost important pentru dictatorul nord coreean pentru că a marcat o schimbare față de abordarea tradițional secretă și izolată a Coreei de Nord în relațiile internaționale. În timp ce tatăl său, Kim Il Sung, a urmat o politică de autosuficiență și de ideologie juche, Kim Jong-il  a încercat să se implice în comunitatea internațională pentru a asigura asistență economică și recunoaștere diplomatică pentru regimul său. Cu toate acestea, angajamentul Coreei de Nord față de denuclearizare a fost un subiect de dezbatere și scepticism permanent.

În negocierile sale diplomatice Kim Jong-il  a avut întâlniri bilaterale cu diverși lideri mondiali inclusiv cu președintele sud-coreean Kim Dae-jung în 2000 și cu prim-ministrul japonez Junichiro Koizumi în 2002.

Abuzurile lui Kim Jong-il

Unul dintre cele mai grave abuzuri ale drepturilor omului comise de Kim Jong-il a fost operarea lagărelor de închisori politice, cunoscute sub numele de „kwan-li-so” sau „kyo-hwa-so”, unde disidenții și inamicii percepuți ai statului erau încarcerați, torturați și adesea uciși. Potrivit unui raport din 2018 al Comisiei de anchetă a Organizației Națiunilor Unite, aceste lagăre erau „renumite pentru condițiile lor dure, inclusiv munca forțată, tortura și crimele”, raportul estimând că lagărele au deținut între 80.000 și 120.000 de persoane și „condițiile din aceste lagăre sunt atât de dure încât au provocat moartea multor prizonieri”.

Un alt abuz major al drepturilor omului comis de Kim Jong-il a fost utilizarea muncii forțate. Guvernul nord-coreean a mobilizat cu forța cetățenii pentru a munci în diverse industrii, inclusiv în agricultură și minerit. Mulți dintre acești muncitori au fost supuși unor condiții dure, inclusiv ore interminabile de lucru, abuzuri fizice și salarii extrem de mici. Potrivit unui raport din 2017 al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), „utilizarea muncii forțate este larg răspândită și sistematică” în Coreea de Nord și reprezintă „una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului” din această țară.

„Guvernul controlează toate aspectele vieții în Coreea de Nord”

Regimul lui Kim Jong-il a fost, de asemenea, cunoscut pentru reprimarea libertății de exprimare și de întrunire. Guvernul a controlat strict toate formele de exprimare, inclusiv mass-media, literatura și arta. Orice formă de disidență sau de critică a fost rapid suprimată, adesea prin utilizarea forței și a intimidării. Potrivit unui raport din 2018 al Human Rights Watch, „guvernul controlează strict toate aspectele vieții în Coreea de Nord, inclusiv mass-media, Internetul și societatea civilă” și „îi pedepsește în mod obișnuit pe cei care exprimă disidență sau nesupunere”.

În timpul mandatului lui Kim Jong-il, populația Coreei de Nord a suferit de malnutriție. Economia țării era în degringoladă, iar proasta gestionare și corupția guvernului au agravat situația. Potrivit unui raport din 2018 al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), „situația securității alimentare în Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) rămâne o preocupare majoră”, iar „țara se confruntă cu o perioadă critică de insecuritate alimentară”. Raportul a estimat că peste 40% din populație este subnutrită, iar copiii și femeile însărcinate sunt deosebit de vulnerabile la malnutriție.

Regimul lui Kim Jong-il, acuzat de trafic de persoane

Regimul lui Kim Jong-il a fost acuzat de implicare în traficul de persoane, în special în traficul de femei și fete, multe dintre ele fiind forțate să se prostitueze în China și în alte țări, guvernul neluând nicio măsură în abordarea acestei probleme.

Kim Jong-il s-a născut la 16 februarie 1941, în Vyatskoye, regiunea Khabarovskaya, RSFSR, Uniunea Sovietică. Potrivit Agenției Centrale Coreene de Știri (KCNA), agenția oficială de presă de stat a Coreei de Nord, Kim Jong-il s-a născut într-o cabană de lemn din satul Vyatskoye, situat în regiunea Khabarovskaya Oblast din Extremul Orient rusesc, în raport menționându-se că tatăl lui Kim Jong-il, Kim Il-sung, a fost un lider de gherilă care a fugit în Uniunea Sovietică pentru a scăpa de dominația colonială japoneză din Coreea. Totuși, unele surse sugerează că locul de naștere al lui Kim Jong-il ar fi putut fi mai degrabă o bază militară sovietică, iar că tatăl său a fost ofițer militar sovietic.

Unul dintre rolurile cheie ale lui Kim Jong-il

Kim Jong-il și-a petrecut primii ani în exil în Uniunea Sovietică, unde a primit o educație privilegiată și a fost instruit în domeniul ideologiei comuniste și al strategiei militare. În Coreea de Nord s-a întors la sfârșitul anilor 1960, unde se crede că și-a primit educația în Pyongyang, urmând cursurile Universității Militare Kim Il Sung, în cele din urmă succedându-și tatăl la conducerea țării.

În 1964, Kim Jong-il a intrat oficial în arena politică atunci când a fost numit membru al Comitetului Central al WPK, de-a lungul anilor ocupând diverse funcții în cadrul partidului și al guvernului și consolidându-și poziția în cadrul conducerii nord-coreene.

Unul dintre rolurile cheie ale lui Kim Jong-il a fost cel de șef al Departamentului de propagandă și agitație al WPK. În această calitate, a jucat un rol crucial în modelarea și controlul aparatului de propagandă de stat, care avea ca scop menținerea loialității față de regimul de guvernământ și promovarea ideologiei acestuia.

Ascensiunea oficială a lui Kim Jong-il la putere a început în 1992, când a fost numit comandant suprem al Armatei Populare Coreene (KPA). Această poziție i-a conferit o influență semnificativă asupra forțelor militare ale Coreei de Nord. Doi ani mai târziu, după moartea tatălui său, Kim Il Sung, Kim Jong-il  a preluat conducerea în calitate de secretar general al WPK.

Foametea care a lovit Coreea de Nord la mijlocul anilor 1990

În perioada în care a fost lider, Kim Jong-il a continuat politica „Juche” a tatălui său, care punea accentul pe încrederea în sine și independența față de influențele externe. (Juche a fost o doctrină politică dezvoltată de liderul nord-coreean Kim Ir-sen, cele trei principii fundamentale ale ei fiind suveranitate politică (chaju), independență economică (charib) și autonomie militară (chawi).

Un eveniment notabil în timpul conducerii lui Kim Jong-il a fost foametea care a lovit Coreea de Nord la mijlocul anilor 1990, când a fost lansată o campanie de propagandă numită „Marșul cel greu”, prin care nord-coreenii erau  îndemnați să se inspire din dificultățile pe care fondatorul dinastiei, Kim Il-sung, bunicul lui Kim, le-ar fi întâmpinat împotriva colonizării japoneze. În acea perioadă, foametea a dus la o penurie alimentară generalizată și la pierderi semnificative de vieți omenești. În ciuda acestor provocări, Kim Jong-il  a menținut o putere fermă prin intermediul unei combinații de represiune politică și control asupra armatei.

Un program de înarmare nucleară

Kim Jong-il a urmărit, de asemenea, un program de înarmare nucleară, ceea ce a tensionat și mai mult relațiile cu comunitatea internațională. Coreea de Nord a efectuat primul său test nuclear la 9 octombrie 2006 sub conducerea sa, ceea ce a dus la creșterea tensiunilor în regiune și la condamnarea din partea Organizației Națiunilor Unite și a altor țări. Acest test nuclear a fost rezultatul unei ambiții mai vechi a liderilor țării de a dezvolta arme nucleare.

La 25 iunie 1950, Coreea de Nord, susținută de Uniunea Sovietică, a invadat Coreea de Sud, sprijinită de  Statele Unite. Războiul care a durat trei ani a fost extrem de sângeros, ducând la moartea a peste 3 milioane de oameni și  zeci de mii de răniți.

În anii 1980, Coreea de Nord a început să caute asistență privind programul său de arme nucleare din partea unor țări precum Pakistan și Iran, pentru a dobândi tehnologie nucleară. În 2003, Coreea de Nord și-a anunțat retragerea din Tratatul de neproliferare nucleară. În 2005, Coreea de Nord a recunoscut că deține arme nucleare, dar a promis că își va închide programul nuclear. Cu toate acestea, Coreea de Nord a continuat să dezvolte arme nucleare și să producă material nuclear fisionabil până în 2023 și, de asemenea, să se sustragă sancțiunilor Națiunilor Unite care au ca scop tăierea finanțării programelor nucleare și balistice ale Pyongyangului, scrie Reuters.

Cunoscut pentru personalitatea excentrică și stilul de viață extravagant

Pe lângă activitățile sale politice, Kim Jong-il a fost cunoscut pentru personalitatea sa excentrică și stilul său de viață extravagant. Era pasionat de film. Ba chiar mai mult de atât. Obsedat de această artă. Atât de mult, încât, scrie history.com, în 1978 a răpit din Coreea de Sud o actriță și un regizor pe care i-a obligat să facă filme pentru Coreea de Nord.

Actrița Choi Eun-hee și soțul ei, regizorul Shin Jeong-gyun, erau un cuplu celebru din Coreea de Sud, foarte în vogă în anii 1960. La un moment dat, Choi, care avea probleme financiare dar și pe plan personal, a fost invitată în Hong Kong pentru a discuta o oportunitate de afaceri.

„Fără ca Choi să știe, oferta era o înscenare a agenților nord-coreeni. Când a ajuns în Hong Kong, un agent a condus-o la o ambarcațiune unde a fost capturată de un grup de bărbați. La sosirea în Coreea de Nord, a fost întâmpinată ca și cum ar fi fost o celebritate venită într-o vizită de bunăvoie. Într-un interviu pentru documentarul din 2016 The Lovers and the Despot, Choi, avea să declare că fotografii prezenți la sosirea ei pe aeroport, au fotografiat-o în timp ce răpitorul ei, Kim Jong-il, i-a întins mâna și i-a spus: Mulțumesc că ai venit.

„În doi ani și trei luni, am făcut 17 filme”

Kim era la acea vreme șeful Departamentului de Propagandă și Agitație al Coreei de Nord (tatăl său, Kim Il-sung, era încă președinte). Se considera un cinefil adevărat. În 1973 A publicat cartea On the Art of the Cinemain în 1973 și se pare că a colecționat peste 30.000 de filme în timpul vieții sale (inclusiv o mulțime de filme porno). La departamentul de propagandă, a condus producția de filme de stat manipulatoare din Coreea de Nord. Cu toate acestea, potrivit înregistrărilor secrete pe care Choi le-a făcut cu Kim după capturarea sa, era dezamăgit de aceste filme și invidios pe cele care „veneau” din Coreea de Sud”. (History.com)

La câteva luni după ce a răpit-o pe Choi, Kim și-a pus agenții să-l aducă în Coreea de Nord și pe regizorul Shin, circumstanțele în care acesta a ajuns în Coreea de Nord fiind încă neclare, sud-coreenii încă nefiind siguri dacă Shin a fost și el răpit sau a plecat de bunăvoie. Se știe totuși că Shin a încercat să evadeze din Coreea de Nord, însă a fost prins și închis într-un lagăr de muncă.

Starea de sănătate a lui Kim Jong-il

Timp de cinci ani, Kim i-a ținut prizonieri pe Shin și Choi fără ca aceștia să știe unul de celălalt. În cele din urmă, în 1983, Kim a invitat fostul cuplu la petrecerea de ziua sa de naștere pentru a-i putea „prezenta”. A fost o reîntâlnire șocantă și „emoționantă”. La scurt timp după aceea, Kim i-a pus la treabă pentru a face filme într-un ritm amețitor.

„În doi ani și trei luni, am făcut 17 filme”, a declarat Choi în The Lovers and the Despot. „Dormeam doar două sau trei ore pe noapte și lucram zi și noapte”.

Ambiția lui Kim Jong-il în ceea ce îi privește pe cei doi cineaști a fost aceea de a realiza filme suficient de bune pentru a fi prezentate la festivaluri de film din întreaga lume, ceea ce a și reușit, pentru că unele dintre peliculele făcute de Choi și fostul ei soț Shin au ajuns la festivaluri din Blocul de Est.

Starea de sănătate a lui Kim Jong-il a devenit un subiect de speculații la sfârșitul anilor 2000, când ar fi suferit un atac cerebral în 2008. În ciuda sănătății sale aflate în declin, Jong-il a continuat să mențină controlul asupra țării până la moartea lui, la 17 decembrie 2011.

„Kim Jong-il a fost foarte, foarte supărat”

„Choi și Shin au călătorit la festivalurile de film europene” scrie history.com „sub supravegherea ofițerilor nord-coreeni, dar au reușit în cele din urmă să scape de aceștia la un hotel din Viena, în 1986, după ce au participat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Choi și Shin au luat un taxi până la ambasada americană, care i-a ajutat acordându-le azil în Statele Unite”. Shin și Choi au locuit în SUA  până în 1999, când s-au întors în Coreea de Sud (Shin a murit în 2006, iar Choi a murit în aprilie 2018).

„Kim Jong-il a fost foarte, foarte supărat”, declara profesorul Suk-Young Kim, profesor de teatru, film și televiziune la University of California-Los Angeles. „A fost indignat de trădarea lor, așa că a făcut tot posibilul pentru a le șterge urma”.

Kim Jong-il a fost căsătorit cu Hong Il-chon, între 1966 și 1969, în 1974 s-a recăsătorit, cu Kim Young-sook, mariajul lor durând până în 1980. A avut șase copii cunoscuți – Kim Hye-gyong (fiica, n. 1968) cu prima soție Hong Il-chon, Kim Jong-nam (fiul, n. 1970) cu amanta Song Hye-rim, Kim Sul-song (fiica, n. 1974) cu cea de-a doua soție Kim Young-sook, Kim Jong-chul (fiul, n. 1981), Jong-Un Kim (fiul, n. 1984) și Kim Yo-jong (fiica, n. 1987) cu amanta Ko Young-hee.

Kim Jong-il, fostul lider al Coreei de Nord, s-a stins din viață la 17 decembrie 2011. Moartea sa a marcat sfârșitul unei ere în politica nord-coreeană și a declanșat o perioadă de doliu și de tranziție în țară. După moartea lui Kim Jong-il , fiul său, Kim Jong Un, a preluat conducerea Coreei de Nord.

Surse:

https://theweek.com/articles/479325/5-things-world-hated-most-about-kim-jong-il

https://www.theguardian.com/theobserver/2003/nov/02/features.magazine37

https://www.britannica.com/biography/Kim-Jong-Il

https://www.economist.com/obituary/2011/12/20/kim-jong-il

Vă mai recomandăm să citiți și:

Coreea de Nord ar fi testat un sistem de arme nucleare subacvatice

Dennis Rodman, americanul preferat al lui Kim Jong-un. Cum s-a împrietenit vedeta baschetului mondial cu liderul suprem nord-coreean?

Anomalie ciudată a ciclului solar, descoperită în texte vechi de secole din Coreea

Un coreean a făcut infarct după ce a încercat să mănânce „caracatiță vie”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase